“Prison gates won’t open up for me
On these hands and knees I’m crawlin’
Oh, I reach for you
Well I’m terrified of these four walls
These iron bars can’t hold my soul in
All I need is you
Come please I’m callin’
And oh I scream for you
Hurry I’m fallin’, I’m fallin’ “

Fabulatii. Utopii.

Totusi, ideile astea  umbla prin mai multe minti si capata diferite forme. Apelul de sambata dimineata, fix la ora cand iti iei micul dejun, pentru “hei…voiam doar sa stiu ca esti bine” cu  vocea calda a persoanei care stii ca iti zambeste la capatul celalalt al undei plimbate pana in satelit inapoi. Sau gogosile aburinde pudrate cu zahar aduse la pat, alaturi de paharul de lapte , de mama care iti zambeste din priviri, obosita deja de “minunatii” ani trecuti. Sau acadeaua plata, rotunda, multicolora din ghete in zori de 6 decembrie. Sau poza lui – ultimul lucru pamantesc care te face sa zambesti, improspatandu-ti memoria. Sau buchetul de flori atat de dragut pe care il primesti la o intalnire oarecare. Saaaaau… desene animate si seriale si filme care vehiculeaza astfel de imagini si cuvinte si idei frumoase. De aici imi pornisera de fapt  mintile pe aratura , de la intrebarea absurda: ce-ar fi daca Dexter si Lie to me si NCIS s-ar uni si ar forma aceasta realitate idealizata, poate cu un strop de Tom & Jerry si cu putin… Lakehouse? poate?

Ma uit prea mult la filme… 

Acest articol face reclama gratuita si neconditionata!!!

Sa va spun totusi despre a treia viata, pentru ca nu imi place, de fapt, sa ard etapele spiritului. Cea de-a treia viata este poate dintre cele mai rusinoase, in principiu pentru ca nu imi pot aminti foarte multe din ea. Cand ma gandesc la firul terţei existente… este ca si cum m-as uita la un  mormoloc inconstient, fiind totusi sigura ca mormolocul sunt eu. Este ca si cum toata viata am fost batrana… adica batran, pentru ca atunci eram barbat… fizic. Oricum, batranii tind sa arate toti la fel. Si nu imi amintesc decat ca eram in piata publica, unde de obicei defilau fortele securitatii nationale… si eram cu un poncho, un baston, o palarie de paie si niste pantaloni inflorati rupti si aveam un fluier de care abuzam, fara ca nimeni sa imi zica nimic, de parca nu m-ar fi vazut, de parca nu m-ar fi auzit, de parca eram doar o proiectie a mintii mele batrane, bolnave si suprasolicitate de vremurile acelea.  Cineva a zis, cred, ca batranii devin invizibili inainte sa treaca in nefiinta. Asa este. Eu stiu, am fost acolo. Eu am fost acela pe care nu il simtea nimeni in niciun fel, desi eram acolo, printre ei, in miezul lor!

In a treia … eram in miezul lor, dar inofensiv. In a cincea… eram miezul lor si al existentei lor. Eram un copil balai care radea la cea mai mica miscare din jurul lui, si simteam ca toti ceilalti traiesc doar pt mine, chiar daca nu ma cunosteau decat cateva fiinte bipede si trei dintre cei mai loiali caini care au trecut prin existenta pamanteasca vreodata. Era totul frumos si colorat, desi uneori instinctele, care inca ma dominau, ma faceau sa plang cand organismul simtea vreun deficit. Mama – ce cuvant frumos! – imi era mereu aproape, si ma dezmierda, iar tata – ce cuvant bun! – stia mereu de ce am nevoie si era prezenta cea mai stabila din acea existenta. Aveam alaturi si suflete surori si suflete frati, pentru ca stiu ca iubeam cumva (dar altcumva) si alte entitati, care nu-mi erau parinti si care aveau aceeasi combinatie de sange ca mine. Eram ocrotit si iubit din toate partile si abia asteptam sa cresc ca sa le pot arata si eu ca ii iubesc si sa ii protejez de energiile negative pe care le simteam, desi nu stiam nimic despre ele, despre forma sau motivele lor. Din pacate, sau poate nu, plamanii mei s-au lasat lezati de un curent neprietenos de aer, care nu imi stia planurile si nici nu m-a intrebat nimic. Astfel aerul, cu miscarile lui uimitoare, m-a doborat. 

…

Daca te-ai simtit dezamagit, incepe sa gandesti ca te-ai lasat, in primul rand, amagit.
Uneori poti fi, cu tristete, dezamagit de faptul ca nu mai esti amagit… who the fuck understands people?!!!!!!!?????????!!!!!????

Simt ca trebuie sa ma opresc si simt ca ma repet ca am scris aceleasi lucruri over and over.
Ne trebuie topicuri noi!

Asta stiam inca din prima mea viata. Pe atunci eram un tenor inalt si vioi. Avem un glas rasunator si destul de bland pentru inaltimea sa… eram frumos, frumos ca niciun alt muritor ce a glasuit in acelasi timp cu mine. Femeile ma placeau, spuneau ca le plac palmele mele mari si ma urmareau in orice concert, oricat de ordinar ar fi fost. Colegilor le placea sa ma aiba printre ei, fara ca macar unul sa isi prefaca admiratia fara de postura si talentul meu. Am si uitat cum s-a terminat prima mea viata… imaginea unei locomotive aburinde imi vine in cap cand ma gandesc  la asta, dar nu stiu daca e doar secventa din acel prim film care si-a terorizat spectatorii sau e o particula din amintirile-mi.

A doua viata a fost ceva mai agitata. Am fost cersetor – din nou barbat, deci nu-mi cereti detalii. Stateam langa o brutarie, unde mirosea a fericire si a camin. Ce ma enerva cel mai tare stiu ca erau moacele alora de ieseau cu cate 5 paini la brat si nu aveau fata luminata de niciun zambet, de parca nu ar fi fost constienti de cat de bine si frumos si comod si linistitor este sa ai o familie. Sunt nebuni! imi ziceam, vor ramane si ei singuri, asa ca mine, si atunci vor vedea ca nu ii va mai bucura nici bucata de paine, nici caminul odinioara cald, si fotografiile celor pierduti, iar atunci vor veni sa se lupte cu mine pentru locul asta de aici, aici unde-i curent, si frig, si oamenii te privesc cu sila sau cu mila aia superioara sau nici macar nu te vad! Nenorocitii! imi ziceam, nenorocitii! Dar a trecut si a doua viata. S-a termint sub podul mucezit si plin de desene facute in graba cu creta furata de la scoala de niste ‘rebeli’, intr-o iarna parsiva.

A treia viata… nu, e prea idioata pentru a fi povestita! Si mai am de povestit inca 17! 20 de vieti! Si niciuna nu mi-a dat un motiv valid pentru care sa traiesc… dar am sa traiesc pentru mine, cu gandul mereu la ceilalti… ceilalti ai mei. 

nu am inteles niciodata cum fac astia ditamai toast-urile prin filme, de se ridica si vorbesc cate juma’ de ora despre cat de emotionanta a fost prima intalnire si cum au stiut din prima clipa ca vor fi prieteni buni buni buni si ca isi vor creste copiii impreuna and stuff… mai tii minte, Marianule? mai stii cum si de ce si unde ne-am cunoscut? poate ar trebui sa ii inchin acest articol lui vic, pentru a-i multumi ca mi-a facut rost de unul intre cei mai buni tovarasi de bere )

deci… cam asta ar fi: daca o sa ne stim si o sa ne vorbim si cand vom fi mari la casele noastre si cu urmasi… sa stii ca nu o sa te las sa ii cunosti, ca tu ii inveti la Naruto si bere si nu-i a buna dar iti multumesc ca esti acolo (in agenda telefonului meu si in lista de prieteni de pe feisbuc) si, in final…

si, mai ales:

)) happy birthday to youuuu!!! :*:* <:-P

Alimentam invidia celor ce “nu-s moldoveni” si stomacul  celui drag si rezervorul ansamblului de table ce ne poarta de colo-colo ca vantul si ca gandul. Ideea principala e ca hrana, indiferent de natura ei, ne modifica intreaga existenta.

Cand intri intr-un colectiv nou nu stii cu ce sa ii servesti prima data cand e ziua ta: bautura? glume? prajituri cu frisca? chestii dulci cu ciocolata? Sa aduci bomboanele tale preferate sau un bestseller? Orice ai aduce va fi unul dintre criteriile dupa care te vor vedea ceilalti.

Iar daca esti intr-un colectiv vechi, urmareste-ti camarazii si vezi cat de mult isi schimba preferintele Castronomice in timp. Mai ales daca indivizii incep sa isi gateasca singurei – sa vezi cate experimente vor face pe papilele tale gustatives si pe stomaGul tau!

Te trezesti, bei intai un pahar de apa, pentru ca asa zice traditia, apoi mergi la bucatarie, te scarpini pe burta sau in cap, in functie de ce zi a saptamanii este, te intrepti taraindu-ti  picioarele catre frigiderul alb care bazaie prietenos, fiind sigur de fidelitatea ta, iti iei crema de branza, untul, gemul facut de matusa preferata (este preferata pentru ca iti face mereu gem si placinta cu mere), laptele si  2 oua. Ouale nu le vei mai gati, pentru ca ti-e lene. Prajesti 8 felii de paine. Doar pentru tine. Ungi 2 cu crema de branza, torni in tine o cana  de lapte dulce si neindulcit, apoi crantani repede 3 felii cu unt si gem (Mmmm! … – “nu e obligatoriu sa zici mmm… numai ca eu nu ma pot abtine”), faci un dus in timp ce inca mesteci ultimul dumicat, jumatate pe bune, jumatate numai in gand. Te imbraci, te agati de un mar in timp ce incerci ca nu te impiedici in sireturi in drumul spre usa. Ghiozdan, chei, sticla cu apa si fugi. Treaba ta ce faci peste zi, dar mai crapi si un covrig cu stafide de la doamna draguta din colt, in timp spre urmatoarea intalnire iti iei si o placinta cu branza dulce si stafide sau poate chiar o shaorma, ca azi te simti sanatos, nu pierzi pranzul si ii  faci fata si gustarii de dupa-amiaza, iar seara de alinti cu o cina pe masura prietenului tau care are o problema cu greutatea + desert+ un mar care sta sfidator in fructiera, de parca ar fi absolut sigur ca nu va simti niciun dintre strapunganu-l in seara asta. Hah! Cat tupeu si cata inconstienta pe capul lui! Iar a doua zi…

Te trezesti, te suna prietena ta si iti zice sa mergi cu ea la nutritionistul care, daca tot esti acolo, te va examina si pe tine. Iti va spune, desigur, ca nu traiesti sanatos si ca va trebui sa renunti la gustarile de peste zi sau sa le inlocuiesti cu … fructe! Pai da, dar fructele sunt oricum acolo!  Si el iti zice nu, nu. N-ai inteles, trebuie sa ai ca gustare DOAR un fruct. Si este recomandat sa mananci 4 culori de fructe si legume pe zi.  Iti va zice, desigur, sa mai lasi sarea, berea sau orice forma de alcool iti intra in gura, stomac, ficat, vene, creier, sa eviti grasimile si sa renunti categoric la prajeli, carne de porc si de vita si poate chiar si cea de gaina, sa mananci jumatate din cat mananci ca sa te simti implinit. Si uite asa iti strica ziua. Bine… daca insisti…  doua savarine sa fie! Iar pentru acasa iti iei doua beri si o punga de cartofi congelati. Ii arati tu cine e seful aici! Stomacul tau va face si fata si spate. Si azi, si data viitoare. Iar tu stii asta.

o.k. acum hai la un campionat de sarit coarda! (nu, nu sora vecinului de la 5!)

Cred ca sunt bune alea cu fail-ul! Sa fi tu fail e nasol dar e cool sa fi doar viewer: